CARAÍB, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Caraibe. ◊ (s. f.) limbă indiană vorbită de caraibi. (< fr. caraïbe) Vezi definitia »

TRIB¹ s. n. 1. formă de organizare economică și social-politică a societății primitive, dintr-o grupare de mai multe ginți sau de familii înrudite, reunite pe baza comunității teritoriului și supuse autorității unui șef unic. 2. (la unele popoare din ant.) seminție, gintă, neam. ◊ (biol.) subdiviziune a familiei cu genuri înrudite. (< lat. tribus, fr. tribu) Vezi definitia »

chiatíb (-bi), s. m. – Secretar, copist. – Var. cheatib, chiatip. Tc. kiatib (Șeineanu, III, 38). Sec. XIX, înv. Vezi definitia »

jib (jíbă), adj. – (Trans. de Nord) Puternic, voinic, robust. Origine necunoscută. După DAR, din mag. zsib „actor comic”; după Drăganu, Dacor., IX, 209, din rut., rus. živ „viu”. Ambele soluții par improbabile și dificile din punct de vedere fonetic. Ar putea fi mai curînd o alterare, deși dificil de explicat, a lui jid, cu sensul de „gigant”. Vezi definitia »

CEFALOTRÍB s. n. instrument folosit în cefalotripsie. (< fr. céphalotribe) Vezi definitia »