CÁUZĂ, cauze, s. f. 1. Fenomen sau complex de fenomene care precedă și, în condiții determinate, provoacă apariția altui fenomen, denumit efect, căruia îi servește ca punct de plecare; motiv. 2. Problemă socială care interesează o colectivitate largă de oameni și pentru a cărei apărare și punere în valoare se duce o luptă susținută. Cauza păcii. ◊ Expr. În cunoștință de cauză = cunoscând bine chestiunile despre care este vorba. A face cauză comună (cu cineva) = a-și uni interesele (cu ale altuia). ♦ Motiv, rațiune. 3. (Jur.) Proces, pricină. ♦ Expr. A avea câștig de cauză = a i se da cuiva dreptate (într-o dispută etc.; a câștiga, a învinge. A da (cuiva) câștig de cauză = (despre un organ de jurisdicție) a se pronunța în favoarea uneia dintre părțile aflate în proces. (A fi) în cauză = (a fi) interesat, implicat într-o chestiune. A pleda cauza cuiva = a apăra interesele cuiva. [Pr.: ca-u-] – Din lat. causa, fr. cause. Vezi definitia »

JUNCÁNCĂ, juncance, s. f. (Rar) Juncană. – Juncan + suf. -că. Vezi definitia »

MEXICANÍSTICĂ s.f. Studiul limbii și culturii mexicane. [Gen. -cii. / < germ. Mexikanistik]. Vezi definitia »

STRĂ- Element de compunere care formează substantive sau adjective care arată vechimea, originea îndepărtată, depărtarea etc., verbe care arată intensificarea acțiunii exprimate de verbul de bază sau verbe care arată că acțiunea indică pătrunderea dintr-o parte în alta sau trecerea printr-un spațiu. – Lat. extra. Vezi definitia »

cotarbă, cotarbe s. f. prostituată. Vezi definitia »