BĂTĂUȘ abrașan, anasin, arzoi, arzuliu, caftangiu, carditor, cârâitor, chesăgiu, ciumeg, ciumete, goldan, haidamac, haidău, lămuritor, machior, mardeiaș, mardoi, masor, pălitor, scalpete, smardoi, trosnitor, trosnitorinc. Vezi definitia »

TRIFOIÁȘ, trifoiași, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunzele despicate în trei lobi și cu flori galbene (Trifolium campestre). – Trifoi + suf. -aș. Vezi definitia »

fércheș (fércheșe), adj. – Elegant, dichisit. Mag. fehérkés „albicios” (Drăganu, Dacor., V, 352); s-a spus probabil la început despre fanții care obișnuiau să se pudreze. După Scriban, din mag. felékes „elegant”; însă fonetismul nu este clar. – Der. ferchezui, vb. (a dichisi; a găti; a curăța), care, după Cihac, II, 498 și Scriban, provine din mag. felkendözni „a se sulemeni”, și al cărui al doilea sens este rezultat al unei confuzii cu fercheteu. Vezi definitia »

SUTÁȘ, sutași, s. m. 1. (În antichitate, mai ales la romani) Comandant peste o sută de ostași; centurion. 2. (În sec. XVII, în Țara Românească) Membru al unei bresle fiscale care plătea, singur sau împreună cu alții, o dare anuală de o sută de galbeni. – Sută + suf. -aș. Vezi definitia »

URMÁȘ, -Ă, urmași, -e, s. m. și f. 1. Continuator al unei familii (considerat în raport cu cei din generațiile anterioare lui); descendent, odraslă. ♦ Moștenitor (de bunuri materiale). 2. Succesor într-o demnitate, într-o funcție. 3. Continuator al unei opere, al unei tradiții. – Urmă + suf. -aș. Vezi definitia »