saceác, saceácuri, s.n. (reg.) 1. (în forma: salceag) parte componentă a unei case, lată de 2-3 palme, care se află între calcan și streașina casei. 2. (în forma: saciap) parte a podului situată pe capetele ieșite în afară ale grinzilor. 3. (în forma: saciap) locul gol la streașina casei, între cosoroabă și grindă. 4. bârna care leagă stâlpii casei deasupra. Vezi definitia »

itlác (-curi), s. n. – Grațiere, punere în libertate a unui deținut. Tc. itlak (Șeineanu, III, 71). Sec. XVIII, înv. Vezi definitia »

ȘÉLAC s. n. 1. Rășină naturală (de origine animală) sau produsă sintetic, folosită la prepararea unor lacuri, a cerii roșii etc. 2. Lac preparat din șelac (1), folosit la lustruire, grunduire etc. [Var.: șérlac s. n.] – Din germ. Schellack. Vezi definitia »

IAC, iaci, s. m. Mamifer rumegător din Tibet, mai mic decât bivolul, cu corpul masiv, acoperit de păr lung de culoare brună și cu o cocoașă pe ceafă (Poephagus grunniens). – Din fr. yack. Vezi definitia »

HAIDAMÁC¹, haidamace, s. n. (Reg.) Bâtă, ciomag. – Sb. ajdamak (< tc. haydamak „tâlhar”). Vezi definitia »