auí (auiésc, auít), vb. – A răsuna, a hăuli. Creație imitativă, ca hui, vui și hăuli, care exprimă toate același efect de rezonanță. – Der. auială, s. f. (bubuit, zgomot); auit, s. n. (zgomot mare); auitor, adj. (răsunător). Vezi definitia »

tolduí, tolduiésc, vb. IV (reg.) 1. a adăuga, a întregi, a prelungi. 2. a se înțelege, a se asocia. 3. a se sfătui în ascuns. Vezi definitia »

răgăduí (răgăduiésc, răgăduít), vb. – (Olt.) A prinde, a apuca. Mag. ragadni (Drăganu, Dacor., III, 723; Candrea). Vezi definitia »

pescui, pescuiesc v. t. 1. a face rost de ceva greu de obținut. 2. a fura. 3. a acosta, a agăța. 4. a fi arestat. 5. (șc.) a copia. Vezi definitia »

CĂLĂFĂTUÍ, călăfătuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării. – Calafat + suf. -ui. Cf. ngr. kalafatizo. Vezi definitia »