cúi (cúie), s. n. – 1. Piesă mică turtită la un capăt și ascuțită la celălalt, diblu. – 2. Crampon. – 3. Cuier, cîrlig. – 4. Înțepătură, junghi. – Istr. cuñu. Lat. cuneus (Pușcariu 433; Candrea-Dens., 426; REW 2396; DAR); cf. alb. kuń (Meyer 215; Philippide, II, 639), prov. cunh, fr. coin, sp. cuño, port. cunho. – Der. cuier, s. n. (suport pe care se atîrnă obiecte de îmbrăcăminte); cuia, vb. (a fixa talpa la pantofi cu ținte de lemn); cuișor, s. n. (dim. al lui cui; cataramă; condiment alimentar aromat; plantă, Ribes aureum); cuișoare, s. f. pl. (nume dat mai multor plante ornamentale: Ribes aureum, Asclepias cornuti, Dianthus Carthusianorum, Dianthus chinensis, Caryophyllus aromaticus). Cf. încuia, descuia. Vezi definitia »

ÎNCÂRDUÍ, încârduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A băga sau a intra în cârd cu cineva, a (se) întovărăși. – Din în cârd + suf. -ui. Vezi definitia »

încujluí, încujluiésc, vb. IV refl. (reg., înv.) a intra în relații de amor cu cineva; a se năvădi, a se îngurlui, a se încuiba, a se cuibări. Vezi definitia »

șiuí, șíui, vb. IV (reg.; despre oameni) a șuiera printre dinți. Vezi definitia »

TUͲ, tuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) tutui. – Din tu. Vezi definitia »