PRĂDÁLICĂ, prădalice, s. f. (În evul mediu, în Țara Românească) Bun funciar trecut în stăpânirea domniei la stingerea descendenței masculine a proprietarului. – Din sl. prădalica. Vezi definitia »

CABÁLĂ s. f. 1. doctrină teozofică iudaică, care, recurgând la o interpretare mistică a Vechiului Testament, și la practici oculte, pretindea a comunica cu spiritele. 2. (fig.) uneltire, intrigă; conspirație. (< fr. cabale, germ. Kabale) Vezi definitia »

cínă (cíne), s. f. – Masă de seară. – Mr., megl. țină, istr. cirę. Lat. cēna (Pușcariu 362; Candrea-Dens., 341; REW 1806; DAR); cf. it., prov., sp. cena, port. cea. – Der. cinioară, s. f. (ceasul cinei), cf. prînzișor; cuvînt pe care Drăganu, Dacor., III, 693-5 și DAR îl consideră reprezentant al lat. cinae hora, dar care este un dim. cu suf. -oară, cf. Graur, BL, III, 19. Vezi definitia »

VITAMÍNĂ s. f. denumire dată unor compuși organici complecși necesari organismului pentru activitatea sa vitală. (< fr. vitamine, germ. Vitamin) Vezi definitia »

GEOFÍZICĂ s.f. v. geofizic (1). [DEX'98] Vezi definitia »