MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf. Vezi definitia »

luleá (luléle), s. f. – Pipă. – Var. (Banat) lulă. – Mr. lule, megl. lulă. Tc. lüle (Roesler 597; Șeineanu, II, 239; Miklosich, Türk. Elem., II, 120; Berneker 744; Lokotsch 1336), cf. ngr. λουλές, alb., bg., sb. lula. Vezi definitia »

daireá (dairéle), s. f. – Instrument asemănător cu tamburina. – Mr., megl. daire. Tc. daire (Șeineanu, II, 152), cf. alb., sb. dairé, bg. daeré. Vezi definitia »

versiunea românizată de la indrușaim. seamana cu muscatele, dar are o aromă deosebit de plăcută. bunicii noștri foloseau această plantă la dulcețuri. Vezi definitia »

șișaneá, șișanéle, s.f. (înv. și reg.) pușcă lungă arnăuțească. Vezi definitia »