MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. Vezi definitia »

MINIMOTORÉTĂ s. f. motoretă de mic litraj. (< mini¹- + motoretă) Vezi definitia »

PELINÁRIȚĂ, pelinarițe, s. f. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și cu flori galbene, folosită în medicină pentru proprietățile ei tonice (Artemisia vulgaris) – Pelin + suf. -ariță. Vezi definitia »

príspă (príspe), s. f. – Un fel de terasă îngustă de-a lungul fațadei caselor țărănești. Sl. (bg.) prisŭpa „terasament”, cf. bg. prĕspa „avalanșă”, ceh. pŕispa „dună” (Cihac, II, 213; Tiktin; Conev 80). Vezi definitia »

COTEÍCĂ, coteici, s. f. Cățea mică. – Cotei + suf. -că. Vezi definitia »