surtúc (-curi), s. n. – Haină bărbătească din postav. – Mr. siurtuc. Fr. surtout, prin intermediul ngr. σουρτούϰο, mai puțin probabil prin cel al rus. sjurtuk (Sanzewitsch 209; Bogrea, Dacor., I, 292), cf. sb. surtuka, alb. surtukë. – Der. surtucar, s. m. (tîrgoveț, orășean). Vezi definitia »

muștúc (-curi), s. n. – 1. Ambușură. – 2. (Arg.) Gură. – Var. muștiuc. Germ. Mundstück (Tiktin; Candrea), cf. pol. musztuk, rus. mundštuk (Vasmer, II, 173). Vezi definitia »

CIUBÚC, (1, 2) ciubuce, (3) ciubucuri, s. n. 1. Pipă (orientală) cu țeava lungă. ♦ Țeavă de lulea. 2. Ornament în relief care marchează marginile unui perete, ale tavanului, ferestrei etc. 3. Fig. (Fam.) Avantaj sau câștig ilicit. – Din tc. çubuk. Vezi definitia »

ciubúc (ciubuce), s. n. – 1. Nuia, vargă, joardă. – 2. Băț, stinghie. – 3. Ornament în relief, mulură. – 4. Cornișă. – 5. Rindea de fălțuit. – 6. Dungă, linie la țesături. – 7. Țeavă de lulea. – 8. Pipă, lulea. – 9. (Arg.) Pleașcă, chilipir. – Mr. ciubucă, ciubuche, megl. ciăbuc. Tc. çubuk, çibuk (Roesler 69; Meyer 446; Șeineanu, II, 136; Ronzevalle 75); cf. ngr. τζιμβούϰι, τζουμβούϰι, alb. tšibuk, tšubuk, bg. čibuk, sb. čibuk, pol. cybuch, rus., rut. čubuk, sp. chibuqui. – Der. ciubeică, s. f. (pipă uzată); ciubucar, s. m. (fabricant de pipe; rindea de fălțuit); ciubucciu, s. m. (înv., fabricant de pipe; slujitor care avea sarcina să curețe și să aprindă pipa domnitorului); ciubuccerie, s. f. (îndeletnicirea acestui slujitor). După Miklosich, Wander., 14, rut. provine din rom. Pentru der. de la ciubeică, Pascu, Suf., 238 și Iordan, Dift., 102; totuși această der. este greu de acceptat, dacă nu se ține seama de o confuzie cu ciovei. Vezi definitia »

BOCLÚC s. n. v. bucluc. Vezi definitia »