SINGULATÍV, -Ă I. adj. (în limbile slave, despre o formație derivată) care caracterizează un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul căruia se formează, în unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif) Vezi definitia »

INFORMATÍV, -Ă, informativi, -e, adj. Care are rolul de a informa, care servește ca informator, de informație. – Din fr. informatif. Vezi definitia »

OBIECTÍV, -Ă adj. 1. (Op. subiectiv) Existent în afara conștiinței omului și independent de ea. 2. Imparțial. 3. Referitor la obiect (4). [Cf. fr. objectif, lat. obiectivus]. Vezi definitia »

EXTINCTÍV, -Ă, extinctivi, -e, adj. Care duce la înlăturarea efectelor unui act juridic. – Din fr. extinctif. Vezi definitia »

INFIRMATÍV, -Ă, infirmativi, -e, adj. (Jur.) Care anulează (o sentință). – Din fr. infirmatif. Vezi definitia »