SUBSTÁNȚĂ s.f. 1. Denumire generică dată corpurilor cu compoziție și structură chimică omogenă. ♦ Materie. 2. Categorie filozofică care desemnează esența comună și stabilă a tuturor lucrurilor, precum și ceea ce există de sine stătător. ♦ Substratul permanent al tuturor transformărilor. 3. (Fig.) Partea fundamentală, constitutivă a unui lucru: esență, esențial. [< fr. substance, cf. lat. substantia]. Vezi definitia »

șiríță, șiríțe, s.f. (reg.) 1. hotar între două proprietăți. 2. șir de nori subțiri. 3. plantă care crește în lanurile de cereale. Vezi definitia »

stráchină (-ắchini), s. f. – Vas de lut ars, ceramică etc., blid. Mgr. ỏστραϰίνος „scoică” (Cihac, II, 704; Murnu 54), cu pierderea vocalei o considerat drept art. f. Sl. strakina „vocabulum dubium” (Miklosich, Lexicon, 887) trebuie să provină din rom. Vezi definitia »

șugulícă, s.f. (reg.) cuvînt cu care se cheamă caprele; șuguriță, șuguță, sică. Vezi definitia »

ANAMNÉZĂ s. f. 1. (la Platon) explicare a cunoașterii prin reamintirea ideilor pe care sufletul le-ar fi contemplat într-o existență anterioară. 2. rugăciune care se face în timpul unei mise la catolici. 3. totalitatea antecedentelor unei boli, obținute de medic prin interogarea bolnavului. (< fr. anamnèse, gr. anamnesis) Vezi definitia »