Definita cuvantului cică
cícă interj. – Cuvînt afectuos cu care se adresează unui copil. – Var. țică. Creație expresivă, cf. dial. it. din Latium cico, umbr. cica „nulla” (Prati 276). Chiar dacă intenția este diferită, aceeași formulă explică vb. cicăli (a pălăvrăgi, a flecări; a importuna, a deranja; a se certa), cu suf. de asemenea expresiv -li (cf. Graur, BL, IV, 91). Alte explicații mai puțin plauzibile: din sb. čakalati „a flecări” (Scriban, Arhiva, 1913); din lat. *cicala, forma vulg. de la cicada (Körting 2161; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Philippide, II, 636; Pușcariu, RF, I, 269; cf. DAR), care lasă neexplicată păstrarea lui l intervocalic; din mag. csihol- (Drăganu, Dacor., VI, 270). – Der. cicală, s. f. (plictisitor, pisălog), formație regresivă; cicălitor, adj. (importun, pisălog); cicălos, adj. (pisălog).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cică
CÁDRĂ s. f. v. cadru. Vezi definitia »
DOHÓTNIȚĂ, dohotnițe, s. f. (Reg.) Vas în care se păstrează dohotul. – Dohot + suf. -niță. Vezi definitia »
COFÓZĂ s.f. Anacuzie; surzenie. [< fr. cophose, cf. gr. kophos – surd]. Vezi definitia »
cúmpănă (cúmpene), s. f. – 1. Balanță, cîntar. – 2. Balanță, constelație. – 3. Cantitate de brînză ce reprezintă cîștigul propietarului unei turme. – 4. Așchie. – 5. Pîrghie. – 6. Targă, brancardă. – 7. Dispozitiv de scos apa din fîntînă. – 8. Balansoar, culisă. – 9. Pendulă. – 10. Orcic, cruce. – 11. Greutate cu plumb. – 12. Echilibru, echidistanță. – 13. Ponderație, cumpătare. – 14. Margine, limită, frontieră. – 15. Linia despărțitoare a apelor. – 16. Șovăială, bîlbîială, năuceală. – 17. Pericol, necaz, belea. Sl. kǫpona, din lat. campana (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 87; Byhan 314; Berneker 600; Conev 78), cf. bg. kăpona, alb. kumpóna. Der. directă din lat. (Schuchardt, Vokalismus, III, 51; Șeineanu, Semasiol., 181), nu este posibilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 277. – Der. cumpăni, vb. (a cîntări; a echilibra, a egala; a compara, a pune în balanță, a confrunta; refl., a se asemăna, a fi la fel; a considera, a aprecia; a măsura, a calcula; a trece dincolo de zenit, a începe să coboare; a fi în echilbru instabil; refl., a intenționa, a se gîndi la, a plănui; refl., a oscila, a fluctua; refl., a șovăi, a se îndoi, a oscila; a sta în echilibru; a contrabalansa, a echilibra); cumpănitor, adj. (care cumpănește); cumpăneală, s. f. (echilibru, cumpănire, chibzuială); descumpăni, vb. (a dezechilibra); necumpănit, adj. (nechibzuit); precumpănitor, adj. (decisiv, determinant). După Edelspacher 17, din rom. provine mag. kompona. Vezi definitia »
albínă (albíne), s. f. – 1. Insectă care produce miere și ceară. – 2. Specie de orhidee (Ophrys cornuta). – Mr. alvină, megl. albină, istr. albire. Lat. alvῑna „stup”, der. de la alvus (Pușcariu 59; Candrea-Dens., 48; REW 393). Pentru a explica semantismul, DAR se referă la alb. bletë „stup” și „albină”. Trebuie probabil să se plece de la o expresie (musca)alvina, unde alvina îndeplinește firesc funcția adj.; mai tîrziu, a ajuns s., ca în cazul lui (asinus) onagrarius, orbus(oculis) și în multe alte cazuri. Muscă, avînd sensul de „roi” este curent în apicultură. Der. albinar, s. m. (apicultor); albinărel, s. m. (pasăre); albinărie, s. f. (roi; apicultură); albinărit, s. n. (apicultură); albinet, s. n. (mulțime de albine, roi). Vezi definitia »