Definita cuvantului cînta
cîntá (cântát, át), vb. – 1. A emite cu vocea un șir de sunete muzicale. – 2. A interpreta o melodie la un instrument muzical. – 3. (Despre păsări) A scoate sunete plăcute la auz. – 4. A se exprima poetic, a descrie, a povesti ceva în versuri. – 5. A boci, a jeli un mort. – 6. A sîcîi, a pisa, a repeta pînă la sațietate. – 7. (Fam.) A vorbi, a spune, a recita. – 8. (Arg.) A spune, a mărturisi, a ciripi. – 9. (Arg.) A denunța. – 10. (Arg.) A înșela. – Mr. cîntu, megl. cǫnt, istr. cănt. Lat. cantāre (Pușcariu 372; Candrea-Dens., 353; REW 1611; DAR); cf. it. cantare, prov., cat., sp., port. cantar, fr. chanter, alb. këntoń (Meyer 187). Cf. cîntec, descînta. Der. cînt, s. n. (cîntec; diviziune a unui poem), postverbal format pe baza it. canto, fr. chant (Pușcariu 371 l-a considerat reprezentant direct al lat. cantus; se pare însă că nu a fost niciodată popular, chiar dacă exista în megl. cǫntu); cîntare, s. f. (cînt, cîntec; cînt, diviziune a unui poem; cînt religios); cîntăreț, s. m. (artist care cîntă; pasăre cîntătoare; cantor, dascăl; poet); cîntat, s. n. (acțiunea de a cînta; cîntec); cîntător, adj. și s. (care cîntă; cîntăreț; pasăre care cîntă); cîntătoare, s. f. (Arg., gură). Der. neol. cantabil, adj., din it. cantabile; cantată, s. f., din it. cantata; canto, s. m., din it. canto; cantor, s. m., din lat. cantor (sec. XVIII); canțonetă, s. f. (monolog comic, total sau parțial în versuri; cîntec, romanță), it. canzonetta; canțonetist, s. m.; încînta, vb., format pe baza fr. enchanter (Pușcariu 822 și DAR și Candrea-Dens., 355, îl derivă direct din lat. ῑncantāre); dar nu este cuvînt popular, cu toate că există mr. ncăntare, ci pare creație a scriitorilor romantici; încîntător, adj.; încîntec, s. n. (farmec), cuvînt creat artificial de Odobescu.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cînta
ACHITÁ vb. I. tr. 1. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din culpă. 2. (fam.) a ucide. II. tr., refl. a(-și) plăti o datorie. ♦ a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva). (< fr. acquitter) Vezi definitia »
PROIECTÁ, proiectez, vb. I. 1. Tranz. A face un proiect (1); a intenționa, a plănui. 2. Tranz. A elabora un proiect (3). 3. Tranz. A face o proiecție (1), a reprezenta schematic un corp pe o suprafață sau pe un plan, după anumite reguli geometrice. 4. Refl. A se profila, a se contura. 5. Tranz. A trimite pe o suprafață un fascicul de raze, de particule, o succesiune de imagini cinematografice etc. 6. Tranz. A arunca (cu forță) un corp solid; a împrăștia cu presiune un lichid sau o pulbere. [Pr.: pro-iec-] – Din proiect (după fr. projeter). Vezi definitia »
ÎNHOBOTÁ, înhobotez, vb. I. Tranz. (Reg.) A pune hobotul pe capul miresei, la cununie. – Din în- + hobot. Vezi definitia »
META- pref. 1. „dincolo de”, „după” (spațial și temporal). 2. „modificare”, „transpoziție”, „transfer”. 3. (chim.) „polimer”. 4. (fiz., mat.) „asemănător cu baza”. (< fr. méta-, cf. gr. meta, cu, după, lângă) Vezi definitia »
AJUSTÁ vb. I. tr. (Tehn.) A potrivi, a adapta (o piesă) la un ansamblu. ♦ A potrivi pe corp (o haină). ♦ (Statist.) A înlocui după anumite reguli valorile statistice empirice cu valori teoretice, dispuse continuu și regulat, care să dea o imagine cât mai reală a unui fenomen. [< fr. ajuster]. Vezi definitia »