Definita cuvantului secret
SECRÉT s.n. 1. Ceea ce este ținut în taină, ceea ce nu se dă publicității; mister, taină. 2. Mijloc, procedeu eficace și special pentru a obține ceva. 3. Ceea ce constituie condiția intimă a unei științe, a unei arte. [Pl. -te, -turi. / < lat. secretum, cf. fr. secret].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu secret
CREUZÉT s. n. 1. vas rezistent la căldură, pentru reacții chimice la temperaturi înalte. 2. recipient dintr-un material refractar în industrie la topirea și elaborarea metalelor, aliajelor, sticlei etc. 3. partea de jos a unui furnal, unde se colectează, în procesul metalurgic, produsele de topire. 4. (fig.) loc unde se amestecă diverse influențe, lucruri etc. (< fr. creuset) Vezi definitia »
CUZINÉT s.n. Piesă cilindrică (uneori formată din două părți semicilindrice) care face parte dintr-un lagăr și vine în contact direct cu axul unei mașini. [< fr. coussinet]. Vezi definitia »
CUARTÉT s.n. v. cvartet. Vezi definitia »
biét (biátă), adj. – Sărman, nenorocit, nefericit. Cuvîntul are un sens și o întrebuințare particulară, întrucît reprezintă o calitate pur afectivă, atribuită de vorbitor și în nici un caz intrinsecă obiectului (ca în cazul sp. el pobre hombre, față de el hombre pobre). Din această rațiune, nu este posibilă întrebuințarea sa postpusă (*omul biet), decît în apoziție (omul, biet, nu știa... ) caz în care este de preferat uzul invariabil (femeia, biet, nu știa). Nuanța afectivă puternică este evidentă în întrebuințarea curentă a cuvîntului, cînd este vorba de membrii familiei decedați: bietul tata, bietul frate-meu (cf. sp. mi pobre padre). Presupunem că acest caz indică adevărata semnificație a cuvîntului, caz în care se poate recunoaște în el lat. vĕtus „vechi”, care s-a întrebuințat de asemenea din epoca clasică desemnînd „strămoșii, cei morți”. În acest caz, bietul Petre a început prin a însemna „răposatul Petre” și apoi, printr-o asociație de idei firească, „bietul Petre” (cf. și săracul Petre). Fonetismul lui vetus › biet este normal; cf. și it. vieto „trecut, vechi”. Ex. it. arată că acuz. lui vĕtĕrem fusese abandonat încă din lat. vulg., și cuvîntul a fost redus la tipul. decl. a doua. Celelalte explicații încercate pînă acum par destul de improbabile. S-a presupus că este vorba de sl. bĕdĭnŭ (Cihac, II, 13; Pușcariu 201; DAR), în ciuda imposibilității fonetice; de la lat. vietus „ofilit, slab” (Diez; Densusianu, Hlr., 90; cf. REW 9325), în ciuda dificultăților semantice; sau de la lat. biliatus (Giuglea, Dacor., III, 765-7; cf. REW 9645). Din rom. provine săs. bdjetisch. Vezi definitia »
cornét2, cornéturi, s.n. (înv.) stindardul unui escadron de cavalerie. Vezi definitia »