SOÁRE, (2) sori, s. m. 1. Corp ceresc principal al sistemului nostru planetar, incandescent și luminos, în jurul căruia gravitează și se învârtesc pământul și celelalte planete ale sistemului. ◊ Loc. adv. Sub (sau pe sub) soare = pe pământ, în lume. ◊ Expr. (Fam.) (A fi) soare cu dinți = (a fi) frig pe vreme senină. (A fi) rupt din soare = (a fi) foarte frumos, de o deosebită frumusețe. (În basme) La soare te poți uita, dar la dânsa (sau la dânsul) ba, se spune spre a arăta că cineva este de o frumusețe excepțională. A se uita (la cineva) ca la soare = a privi (pe cineva) cu multă dragoste, a iubi foarte mult (pe cineva). A i se pune (cuiva) soarele drept inimă = a i se face foame. ◊ Compuse: (pop.) soare-răsare = răsărit, est, orient; p. ext. vremea când răsare soarele; soare-apune (sau -scapătă) = apus, vest, occident; p. ext. vremea când apune soarele. ♦ Lumină (și căldură) care vine de la soare (1). ◊ Loc. adv. Cu soare = cât mai e ziuă, cât mai e lumină. 2. Nume dat aștrilor care, ca și soarele (1), au lumină proprie. 3. Fig. Fericire, bucurie; bună-stare. – Lat. sol, -lis. Vezi definitia »

TRANSLITERÁRE, transliterări, s. f. Acțiunea de a translitera și rezultatul ei. – V. translitera. Vezi definitia »

CANONIZÁRE s.f. Faptul de a canoniza. [< canoniza]. Vezi definitia »

ETUFÁRE, etufări, s. f. Acțiunea de a etufa și rezultatul ei; operație care constă în distrugerea nimfei fluturelui de mătase prin introducerea gogoșilor destinate filării într-un cuptor special, la o temperatură de circa 80° C. – V. etufa. Vezi definitia »

REGLÁRE s.f. Acțiunea de a regla și rezultatul ei; aranjare, potrivire; reglaj. [< regla]. Vezi definitia »