pólimă, pólime, s.f. (reg.) 1. intenție, gând; început, stare incipientă. 2. eres, rătăcire. 3. soi rău, pramatie, om netrebnic, om de nimic. 4. ființă, țipenie. Vezi definitia »

COMANDATÚRĂ, comandaturi, s. f. Comandament al trupelor germane de ocupație. – Din germ. Kommandatur. Vezi definitia »

ECLÍSĂ s. f. 1. placă de lemn, de metal etc. care servește la înnădirea a două piese alăturate prin șuruburi, nituri sau sudură. 2. partea laterală a unui instrument cu coarde, care leagă de jur-împrejur cele două fețe. (< fr. éclisse) Vezi definitia »

între ciocan și nicovală / două focuri expr. într-o situație dificilă. Vezi definitia »

PREPONDERÁNȚĂ s.f. v. preponderență. Vezi definitia »