oceí, oceiésc, vb. IV (înv.) a se descuraja, a desnădăjdui. Vezi definitia »

BORDÉI, bordeie, s. n. 1. Încăpere săpată (pe jumătate) în pământ și acoperită cu pământ, paie sau stuf. 2. P. ext. Locuință mică, rudimentară, sărăcăcioasă. – Et. nec. Vezi definitia »

oceí (-ceiésc, ít), vb. refl. – A despera. Sl. otucejati (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. (înv.) oceianie (var. o(t)ceaianie), s. f. (desperare), din sl. otucejanije; oceință, s. f. (desperare.) Vezi definitia »

CONDÉI, condeie, s. n. 1. Unealtă de scris în formă de bețișor, la care se adaptează o peniță; toc (împreună cu penița). ◊ Mânuitor de condei = scriitor (talentat). ◊ Expr. Ca din condei = regulat, ordonat, frumos. A trage condeiul = a încărca la socoteală. Dintr-un condei sau dintr-o trăsătură de condei = dintr-o dată. ♦ Fig. Trăsătură de condei; p. ext. moment, clipă. ♦ (Înv.) Nume dat unor instrumente cu care se scria. ♦ Creion pentru înnegrirea sprâncenelor. 2. Fig. Mod de a scrie bine, îndemânare la scris, talent scriitoricesc. ◊ Expr. A avea condei = a scrie ușor (și bine), a avea talent la scris. A o aduce bine din condei = a vorbi sau a scrie cu meșteșug; a ieși din încurcătură printr-o întorsătură pricepută a frazei. 3. Par lung care, împreună cu lopata, formează cârma plutei. – Din ngr. kondíli. Vezi definitia »

pei¹ adj. m. sg. (reg.; despre cai) cenușiu, murg. Vezi definitia »