Definita cuvantului clacă
clácă (clắci), s. f. – 1. (Înv.) Prestație feudală, muncă neplătită pe care iobagul era obligat să o facă în folosul stăpînului. – 2. Muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan și gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile cîmpului, pentru construcții și, între femei, pentru treburile gospodărești, și se termină de obicei printr-o petrecere, cu băuturi și jocuri de societate. Sl. tlaka „serviciu feudal” (Cihac, II, 416; Conev 66); cf. sb., cr., slov., ceh. tlaka „serviciu”, pol. tłoska „muncă voluntară”, rut. kljaka, al cărui fonetism indică un împrumut din rom. (Miklosich, Wander., 21; Candrea, Elemente, 407). Cf. toloacă. – Der. clăcui, vb. (a organiza sau a participa la o clacă, muncă voluntară); clăcaș, s. m. (înv., birnic; care ia parte la o clacă); clăcășesc, adj. (de clăcași).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu clacă
CLARÍSĂ s.f. Călugăriță aparținând ordinului fundat în sec. XIII în Italia de Francesco d'Assisi și de Clara. [< fr. , it. clarisse, cf. (sfânta) Clara – născută în Assisi]. Vezi definitia »
BÍLĂ3, bile, s. f. Trunchi (subțire), mai ales de brad, întrebuințat în construcții, la schele. – Din bg. bilo. Vezi definitia »
vătmăníță s. f., g.-d. art. vătmăníței; pl. vătmăníțe Vezi definitia »
FRÉZĂ1 s. f. 1. unealtă pentru prelucrarea metalelor, a lemnului, pentru diverse tăieturi, roți dințate etc., din unul sau mai multe tăișuri dispuse simetric în jurul unui ax. 2. mașină de frezat. 3. mașină agricolă pentru scormonit și amestecat pământul, precum și pentru distrugerea buruienilor. (< fr. fraise) Vezi definitia »
Ă s. m. invar. A doua literă a alfabetului și sunetul corespunzător. Vezi definitia »