másă (mése), s. f. 1. Mobilă, pe care se mănîncă. – 2. Mîncare. – 3. Bancă, tarabă. – Mr. measă, megl. męsă. Lat. mensa (Pușcariu 1040; Candrea-Dens., 1066; REW 5497), cf. fr. moise, sp., port. mesa. – Der. măsar, s. m. (Trans., dulgher, tîmplar), cu suf. -ar; măsaniu (var. Trans. de S., măsai), s. n. (Banat, față de masă), care pare der. intern de la masă (după Pușcariu 1043, din lat. *mensalium; după Candrea, din bg. mesal); măsariță, s. f. (Trans., față de masă), de la măsar cu suf. -iță (după Pușcariu 1043 și Tiktin, din lat. mensalis); mescioară, s. f. (măsuță); mesi, vb. (a chefui, a benchetui); mesean, s. m. (invitat la masă); meselnic, s. m. (Olt., mesean); comesean, s. m. (invitat la masă). – Din rom. provine bg. masa (Capidan, Raporturile, 225), tc. masa (Miklosich, Slaw Elem. in Türk., 14; Meyer, Türk. St., I, 46). Vezi definitia »

MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. Vezi definitia »

pomăreáță s.f. sg. (reg.; cu sens colectiv) fructe. Vezi definitia »

CONCOMITÉNȚĂ s. f. coexistență, simultaneitate. (< fr. concomitance, lat. concomitantia) Vezi definitia »

REZONÁNȚĂ s.f. 1. Fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate. ♦ Proprietate a unor corpuri, a unor încăperi etc. de a întări și prelungi sunetele. ◊ Cutie de rezonanță = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde. 2. Creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. Teoria rezonanței = concepție reprezentând o dezvoltare a teoriei mezomeriei, care stabilește, cu ajutorul unor metode ale mecanicii cuantice, structura particulelor chimice. 4. Ecou, răspuns, rezultat. [Cf. lat. resonantia, fr. résonance, it. risonanza]. Vezi definitia »