cobărlắu (-ắi), s. m. – 1. Vagabond, nomad. – 2. Hoț. Mag. koborló (Drăganu, Dacor., II, 900; DAR), de la kób(or)ol „a hoinări”. Aceleiași rădăcini îi aparțin cobăltoc, s. m. (Trans., cerșetor) și cobărlui, vb. (Banat, a fura).

Sursa: DER