Definita cuvantului colb
colb (cólburi), s. n. – 1. Praf, pulbere. – 2. (Trans. de Nord) Fumăraie. Origine obscură. Dacă sensul al doilea nu este tîrziu, trebuie să presupunem accepția primitivă de „vîltoare” și în acest caz trebuie plecat de la sl. kolo „roată”. Veriga imediată ar putea fi bg. kolba „brățară” sau reprezentantul lui sl., căci este ușor de plecat de la ideea de „inel sau vîrtej de fum” pentru a ajunge la fumăraie. Bg. kolba (› rom. colbă, s. f. (inel, belciug, puțin folosit)) aparține aceleiași familii ca clăbuc, colac; cf. sb. kolobar „inel”, rus. kolob „chiftea”, bg. kolbaš „cîrnăcior.” Cihac, II, 723, pleca de la pulbere, presupunînd o formă redusă *polb, ce nu pare posibilă. Der. colbărie, s. f. (prăfărie); colbos, adj. (prăfos); colbăraie, s. f. (prăfărie); colburos, adj. (prăfos); colburiu, adj. (gri); colbăi (var. colbui), vb. (a prăfui); colbot, s. n. (acțiunea de a scutura praful); colboti, vb. (a scutura; a mișca; a zăpăci), pe care Drăganu, Dacor., IX, 206, îl pune în legătură cu rut., rus. kolabaty „a agita”, din sl. kolĕbati.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu colb
DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. 1. Alb, curat, imaculat. ◊ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgator, minunat. – De4 + alb. Vezi definitia »
BULB s. m. 1. tulpină subterană formată dintr-un înveliș membranos, din mai multe foi cărnoase. 2. ~ rahidian = prelungire a măduvei spinării între creierul mare, creierul mic, măduva spinării și marele simpatic; ~ pilos = partea terminală, îngroșată, a rădăcinii firului de păr. 3. partea umflată, în formă de bulb (1), a unui obiect. (< fr. bulbe, lat. bulbus) Vezi definitia »
alb (álbă), adj. – De culoarea zăpezii, a laptelui. -Mr. albu, megl. alb, istr. ǫb. Lat. album (Pușcariu 55; Candrea-Dens., 36; REW 331; DAR); cf. vegl. jualb, genov. arbo, engad. alvo, sp. albo, port. alvo; cf. și it. alba, prov. aubo, fr. aube, sp. alba, de la f. Este proprie rom. semnificația de „fericit”, extindere a contrastului între „negru” și „alb”. Cf. alboare. Der. albă, s. f. (iapă albă; zori de zi); albeață, s. f. (culoare albă; cataractă, pată pe ochi); albele, s. f. pl. (două bețișoare, folosite în jocul cu același nume); albei, adj. (alb; bălai); albei, s. m. (specie de iarbă); albeț, s. m. (alburn); albețe, s. f. (albeață); albi, vb. (a albi; a (se) face alb; a încărunți; a îmbătrîni; a (se) sulemeni; a spăla), care este considerat reprezentant al unui lat. *albῑre, de la albescĕre (Pușcariu 57; Candrea-Dens., 41; REW 320), dar care ar putea fi și formație internă a rom., cf. înroșesc, (în)negresc, albăstresc etc.; albicios, adj.; albiciune, s. f.; albime, s. f.; albineț, adj. (cu fața albă; bălai); albișor, adj. (albicios); albișor, s. m. (ban de argint; pește, obleț; se spune despre anumite varietăți de struguri, de prune, de ciuperci); albiță, s. f. (pește, obleț; plantă cu flori galbene); albitor, adj. (care albește); albitorie, s. f.; albitură, s. f. (rufe albe, lenjerie; în tipografie, mici piese de plumb care servesc la completarea spațiului alb dintre litere, cuvinte sau rînduri; bani, arginți; pește, plătică, babușcă); albiu, adj.; albuș, s. n. (substanță albă care înconjoară gălbenușul la ou; în Trans.și Mold., albul ochiului); (î)nălbeală, s. f. (suliman); (î)nălbi, vb. (a spăla; a sulemeni); înălbitor, adj. (care albește). Alburn menționat ca descendent al lui alburnum (Arhiva, XVI, 322; REW 329), este împrumut recent (cf. BL, V, 87). Pentru albeață, Pascu, I, 31, propune un lat. *albitia, în loc de albities; însă der. e firească în cadrul rom. Dalb, adj. (alb; fericit), comp. cu de-, de origine pop., prezintă un semantism normal (cf. Bant doalb „cărunt”), căruia uzul poetic, foarte frecvent la Alecsandri, i-a adăugat cea de a doua nuanță. Albișoară (Pușcariu, Dacor., III, 596 și REW 328) nu reprezintă lat. albula, ci este o metateză de la albișoară, cf. albișor. Pentru albulus în rom., cf. abur. Vezi definitia »
scor alb expr. (în sport) zero la zero. Vezi definitia »
praf alb expr. (tox.) cocaină. Vezi definitia »