iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92). Vezi definitia »

páoră, páore, s.f. (înv. și reg.) unitate de măsură pentru pământ, egală cu 32 de iugăre. Vezi definitia »

CĂPRIȘOÁRĂ, căprișoare, s. f. Căpriță. – Capră + suf. -ișoară. Vezi definitia »

SUFLÚRĂ s.f. Defect de turnare al unor piese de metal, constând dintr-un gol mic produs de gazele degajate în timpul solidificării pieselor. [< fr. soufflure]. Vezi definitia »

TĂTĂRÍȚĂ, tătărițe, s. f. (Rar) Tătăroaică. – Tătar + suf. -iță. Vezi definitia »