colotắu (-ắi), s. m. – Vagabond, pribeag; leneș. – Var. colotan. Mag. kolotálni „a hoinări” (Drăganu, Dacor., IX, 207). Pare a fi cuvînt identic cu rut., rus. kolotitĭ „a agita”, de unde, în Bucov., coloti, vb. (a urmări, a hăitui).

Sursa: DER