ARGÍNT (lat. argentum) 1. S. n. Element chimic (Ag; nr. at. 47, m. at. 107,87, p. t. 960 ºC, p. f. 2.180 ºC, duritate 2,7). Metal prețios, alb, lucios, moale, maleabil și ductil, cu cea mai mare conductibilitate electrică și calorică dintre elemente. Se găsește în stare nativă și sub formă de combinații (sulfură, clorură) în special în galenele argentifere. Este inoxidabil. În combinații funcționează monovalent. Se utilizează pentru confecționarea de podoabe, obiecte uzuale, instrumente medicale, la fabricarea oglinzilor, în fotografie, la baterea monedelor etc. Cunoscut din antichitate. ♦ Nuntă de a. = a douăzeci și cincea aniversare a căsătoriei. ♦ (FARM.) A. coloidal = antiseptic obținut prin reducerea azotatului de argint cu sulfat de feros; pulbere granuloasă, neagră-verzuie, sau lamele cenușii cu 70 la sută argint coloidal; colargol. Argint viu = a) (pop.) mercur. b) (fam.) om iute, sprinten, plin de energie. 2. S. m. (La pl.) Bani. Vezi definitia »

SUBASMÉNT s. n. 1. parte inferioară a unei construcții care formează fundația. 2. bază, fundament; soclu. (< fr. soubassement) Vezi definitia »

OBSECVÉNT, -Ă adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a stratelor. [< germ. obsequent]. Vezi definitia »

ADSORBÁNT, adsorbanți, s. m. Corp pe suprafața căruia se fixează o substanță prin adsorbție. – Din fr. adsorbant. Vezi definitia »

OCUPÁNT, -Ă s.m. și f. Persoană, forță armată etc. care ocupă un oraș, o țară etc. ♦ (P. ext.) Cel care deține sau ia (temporar) în posesiune ceva. [Cf. fr. occupant]. Vezi definitia »