topúz (-ze), s. n. – 1. Măciucă, buzdugan. – 2. Buzdugan bătut cu pietre nestemate, însemn al domnitorilor din Munt. și Mold. – 3. Lovitură la tălpi cu topuzul (1). – 4. Piatra cea mai mare dintre cele cinci cu care se joacă un joc de copii. – Mr. topuze. Tc. topuz (Roesler 577; Șeineanu, II, 364; Lokotsch 2090; Ronzevalle 117), cf. ngr. τοπούζι, alb., bg., sb. topuz. Vezi definitia »

BUBURÚZ², buburuze, s. n. Cocoloș mic și rotund; bobiță. Vezi definitia »

FRANȚÚZ, franțuji, s. m. (pop.) Francez. – Din rus. franțuz. Vezi definitia »

HURDÚZ-BURDÚZ adv. (Rar) Ca un obiect care, atârnat de ceva, se bălăbănește; p. ext. legat burduf. – Onomatopee. Vezi definitia »

DIFÚZ, -Ă adj. răspândit în mai multe părți, împrăștiat. ◊ lipsit de un contur clar, de o organizare riguroasă. 2. (fon.; despre sunete) caracterizat acustic printr-o concentrație redusă de energie în regiunea centrală a spectrului. (< fr. diffus, lat. diffusus) Vezi definitia »