ZIGÓMĂ s.f. (Anat.) Prelungire a osului temporal. [< fr., gr. zygoma]. Vezi definitia »

iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92). Vezi definitia »

CELULÓZĂ s. f. Substanță organică din care sunt alcătuiți pereții celulari ai plantelor și care are o largă întrebuințare în industria hârtiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose. Vezi definitia »

SURPĂTÚRĂ, surpături, s. f. 1. Faptul de a (se) surpa. 2. Loc prăpăstios în curs de surpare; loc de unde s-a rupt o porțiune de teren; p. ext. porțiunea dislocată. 3. Ruină, dărâmătură. 4. (Pop.) Hernie. – Surpa + suf. -ătură. Vezi definitia »

PARATIFOÍDĂ adj. febră ~ă = paratifos. (< fr. paratyphoïde) Vezi definitia »