stîrc (-ci), s. m. – 1. Bîtlan (Ardea alba, A. cinerea, A. purpurea, A. garzetta). – 2. (Banat, Olt.) Barză (Ciconia alba). – Mr. stircu „barză”. Sl. strŭkŭ (Cihac, II, 362; Conev 55), cf. bg. stărk și cocostîrc. – Der. stîrci, vb. refl. (a se ghemui); stîrciog, s. m. (Olt., stîrc; axul depănătoarei). Vezi definitia »

ZOOPÁRC s. n. grădină zoologică. (< germ. Zoopark) Vezi definitia »

(turc. lâcivert) azur Vezi definitia »

țarc (-curi), s. n. – Ocol, îngrăditură, loc îngrădit. – Mr. țarcu. Origine necunoscută. Trebuie să aibă legătură cu alb. thark (Spitzer, Mitt. Wien, 293; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 391; Barič, Albanorum. Studien, 104; Pascu, II, 222; Philippide, II, 738; Tiktin; Rosetti, II, 123); dar această relație lămurește prea puțin istoria cuvîntului. Legătura cu iranianul *čark › per. čart „cerc” (Densusianu, GS, I, 245) nu este evidentă. – Der. țărcălău (var. țărcuș), s. n. (țarc mic); țărcui, vb. (a închide într-un țarc); înțărca, vb. (a lua mielul de la oaie; a nu mai da să sugă; a priva, a frusta); înțărcătoare, s. f. (locul sau timpul de înțărcat), cf. Giuglea, Dacor., V, 550-53. Din rom. provine în rut. carok, carka „țarc”, cerkati „a mulge” (Candrea, Elemente, 402). Vezi definitia »

SPÂRC, (1) spârcuri s. n., (2) spârci, s. m. 1. S. n. (Pop.) Bucată mică (și nefolositoare) din ceva. 2. S. m. (Fam.) Epitet dat unui tânăr sau unui copil. [Var.: spârci s. m.] – Cf. ucr. špyrka, pol. szperka. Vezi definitia »