Definita cuvantului coricov
corícov (-va), adj. – (Măr) pădureț. Origine incertă. Din sl. gorŭkŭ „amar” (DAR) sau din sb. gorak „amar” (Scriban); însă fonetismul nu este clar. Mai curînd, în legătură cu rădăcina expresivă corc-.

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu coricov
pocróv, -ă, s.n. și f. 1. (înv. și reg.) acoperământ pentru obiectele de cult; pocrovăț. 2. (înv.) țesătură fină ca un voal pentru acoperit capul. 3. (reg.; la pl. art.) sărbătoare creștină la 1 octombrie (acoperământul Maicii Domnului). 4. (reg.; în forma „procov”) văl de mireasă. 5. (reg.) pânza de pe fața mortului. 6. (reg.; în forma „procov”) scutec de copil. 7. (reg.) covor țărănesc, scoarță; pătură groasă, pocroviță, pocruț. 8. (reg.; la pl. art. în forma „pocroavele”) sărbătoare creștină la 29 august (Tăierea capului sfântului Ioan Botezătorul). 9. (s.f.; reg.) mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteiuță. Vezi definitia »
ceaslóv (ceasloáve), s. n.1. Carte bisericească cuprinzînd anumite rugăciuni pentru diferite ceasuri ale zilei. – 2. Cărțoi, catastiv. Sl. časoslovŭ (Cihac, II, 47); cf., pentru sens orologhiu. Vezi definitia »
rîșcóv (rấșcovi), s. m. – Ciupercă comestibilă (Agaricus deliciosus, Lactarius volemus). Var. rîșcovel, roșcov(an). Sl. ryždĭ „roșcat” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 314), dar lipsește etimonul apropiat; cf. rut. rýžok (Candrea), rus. ryžik (Tiktin). – Der. roșcovan, adj. (bălai, cu ten roșcat), contaminare dintre rîșcov și roșu. Vezi definitia »
istóv adv. – Cu totul, complet. Sl. istovŭ „adevărat” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Miklosich, Lexicon, 269; Cihac, II, 151; Tiktin; DAR). Sec. XVII, înv.Der. istov, s. n. (sfîrșit, extremitate, capăt; lichidare, sold; scadență; deces, sfîrșit); istovi, vb. (a termina, a sfîrși; a epuiza, a copleși; a omorî; a cheltui, a risipi; a lichida); istoveală, s. f. (epuizare, oboseală); istovitor, adj. (care istovește). Vezi definitia »
CERENKOV, Pavel Alekseevici (1904-1990), fizician rus. Prof. univ. la Moscova. A descoperit (în 1934, sub conducerea lui S.I. Vavilov) fenomenul de emisie a unei radiații luminoase (radiația C.-Vavilov) de către electronii rapizi, în timpul frînării lor, la pătrunderea într-o substanță (efectul C., cunoscut sub denumirea efectul Vavilov-C.). Contribuții la crearea acceleratorilor de electroni, la studiul reacțiilor fotonucleare. Premiul Nobel (1958), împreună cu I.M. Frank și I.I. Tamm. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z