dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă și să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agățat. ♦ A face să cadă o ființă sau un obiect care zboară sau plutește în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desființa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situație etc. ♦ Fig. A birui, a copleși. L-a doborât suferința. 4. (Sport) A depăși cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. o b o r î. Vezi definitia »

CLOR²(O)- elem. „verde”, „clor, clorură”. (< fr. chlor/o/-, cf. gr. khloros) Vezi definitia »

BIOCATALIZATÓR s.m. Substanță organică (enzimă, hormon, vitamină) indispensabilă în procesele biologice. [< germ. Biokatalysator, cf. gr. bios – viață, katalysis – dizolvare]. Vezi definitia »

EGALIZÓR, egalizoare, s. n. (Tehn.) Corector al caracteristicii de frecvență a unui sistem electroacustic. – Din fr. égaliseur, engl. equalizer. Vezi definitia »

TRACTÓR, tractoare, s. n. Autovehicul cu mare putere de tracțiune folosit, în agricultură și în industrie, pentru a remorca diverse unelte, mașini sau vehicule; p. ext. autovehiculul definit mai sus, împreună cu unealta pe care o remorchează. – Din fr. tracteur. Vezi definitia »