coroágă (coroáge), s. f. – Obiect deformat și încrețit, curbare. Bg. koruba „concavitate” (Pușcariu, Dacor., II, 597; DAR); mai puțin probabilă este der. din mag. kéreg „coajă, scoarță” (Cihac, II, 493). Dicționarele atribuie cuvîntului mai multe sensuri, încercînd să-l aplice fiecăruia din numeroasele obiecte încrețite (coajă de copac, piele uscată, lemn) care pot fi desemnate cu acest nume. Este dublet al lui corobă, s. f. (animal slab și costeliv) și fără nici o îndoială al lui coroabă, s. f. (fruct al porumbei, Prunus spinosa; plantă, Brunella grandiflora; lupoaie; măr pădureț), cu var. corombă, scoroambă (mr. curubiță, istr. corumbe). Acest cuvînt se consideră în general a fi reprezentant al lat. columba (Philippide, ZRPh., XXXI, 307; Candrea-Dens., 398; REW 2026; Pascu, I, 72; Cortés 125), cf. celălalt nume popular al său, porumbea (după DAR din gr. ϰόρυμβος și al var. sale fără nazalizare ϰορυφή; după Bogrea, Dacor., IV, 802, din gr. ϰορόμηλον). Aceste explicații nu sînt suficiente și pare mai sigur să se plece de la coroagă (pentru alternanța b-g, cf. barză și colibă), și de la sl. (rus. korobiti), „a contracta”, datorită fie aspectului fructului copt, fie gustului acru ce face să se contracteze cerul gurii. De la coroabă derivă corobeață, s. f. (porumbă; măr pădureț; fruct în general); corobete, s. f. (larvă; coropișniță), simplă confuzie cu carabete și, la cel de al doilea sens cu coropișniță; scorumnic, s. m. (varietate de porumb). Der. de la coroagă; corobană (var. corobaie), s. f. (concavitate a trunchiurilor copacilor, scobitură; vale, rîpă); corobăios, adj. (găunos); coroblete, s. m. (poreclă dată țăranilor de la cîmpie, țărănoi, necioplit), pentru al cărui semantism cf. cojan; corlopeț, s. m. (poreclă dată de locuitorii din Bucovina celor din Vechiul Regat al României); corogi (var. scorogi, (s)coroji), vb. (a înclina, a suci, a strîmba, a îndoi), cf. bg. korubja se, rus. korobiti; scorombar, s. m. (porumbă); scorogoi, s. m. (plantă, Phlomis pungens). Cf. coropcă.

Sursa: DER