ZGÂMBÓI¹, zgâmbói, s.m. ~; mucos, copil neastâmpărat. 2. Organ sexual masculin, penis. (etim. neclară; prob. de natură expresivă, de la *zgâmb = strâmb, care ar putea eventual reprezenta gr. σκαμβός, σκιμβός = strâmb; cf. it. sghembo = strâmb și lat. stlembus, strambus; d.p.d.v. semantic, se explică făcând trimitere la scălâmbăielile și schimonoselile copiilor prost crescuți) - incompletă [gall] Vezi definitia »

cimpói (cimpoáie), s. n. – 1. Stomac al rumegătoarelor. – 2. Burduf, foale. – 3. Foale. 4. Instrument muzical popular alcătuit dintr-un burduf. – Var. cimpoaie, s. f. Lat. *centĭpollium „stomac al rumegătoarelor”, în locul clasicului centĭpellium (Giuglea, Dacor., III, 594; Pușcariu, Dacor., III, 667; DAR). Mai puțin probabilă este der. din lat. symphonia (Spitzer, Dacor., IV, 649) sau din it. zampogna (Diez, Gramm., I, 446). Der. din mag. csimpolya (Cihac, II, 490; Densusianu, Rom., XXXIII, 276; Candrea) este mai puțin probabilă decît, dimpotrivă, originea rom. a mag. (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 11). – Der. cimpoier, s. m. (persoană care cîntă la cimpoi); cimpoiaș, s. m. (cimpoier). Vezi definitia »

pribói¹, priboáie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. băț de bătut icrele de pește. 3. plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori roșii și albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans. 5. (reg.) unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului sau pentru introducerea stâlpilor gardului. 6. pană pentru despicat lemnele. 7. piron gros și scurt bătut în buștean, pentru a fi cărat. 8. ciur din sârmă pentru curățatul de pieliță al icrelor de morun. 9. (reg.) soluție de pilitură de sulfat de cupru dizolvată în apă, folosită pentru vindecarea fracturilor. 10. (înv. și reg.) coastă foarte înclinată; deal noroios. 11. (reg.) stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgătoare izbit de valuri; priboină. Vezi definitia »

croí (croiésc, croít), vb. – 1. A tăia. – 2. A tranșa. – 3. (Înv.) A face o incizie. – 4. A tăia materialul după un model, a tăia materialul un croitor sau o croitoreasă. – 5. A confecționa, a face. – 6. A da o formă, a modela. – 7. A plănui, a proiecta. – 8. A medita, a reflecta. – 9. A inventa, a făuri. – 10. A face dungi, a brăzda cu lovituri de bici sau palme. – 11. A pedepsi, a lovi, a bate, a da pumni, a pălmui. – 12. A deschide drum. – 13. A fugi, a scăpa. -Mr. cruescu, cruire, megl. cruiés, cruiri. Sl. kroiti, krajati „a tăia” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 312; Cihac, II, 84; Conev 60); cf. bg. krojă, sb. krojiti, slov. krajati. – Der. croială, s. f. (tăietură a unei haine; plan, proiect; dispoziție; tipar, model; minciună, înșelăciune; lovitură, palmă); croi, s. n. (croială), din bg., sb. kroj; croitură, s. f. (croială, confecționare; bucată de material pentru un obiect de îmbrăcăminte); croitoare, s. f. (briceag de pantofar); croitor, s. m. (meseriaș care croiește și coase haine; înv., tăietor; insectă, Cerambys credo); croitoreasă, s. f. (meseriașă care croiește și coase haine); croitoriță, s. f. (Mold., Bucov., croitoreasă); croitori, vb. (a se ocupa cu croitoria); croitorie, s. f. (meseria croitorului); croitorit, s. n. (croitorie); croitoresc, adj. (de croitor); răscroi, vb. (a îndrepta prima croială a unei rochii; a decolta, a face decolteul unei rochii); răscroială, s. f. (acțiunea de a răscroi; decolteu). Vezi definitia »

HUDUDÓI, hududoaie, s. n. (Reg.) Vale strâmtă și adâncă. – Din scr. hudoudolje Vezi definitia »