RELATÍV, -Ă adj. 1. Care se raportă, se referă la... ♦ Pronume (adverb sau adjectiv) relativ = pronume (adverb sau adjectiv) care se raportă la un substantiv sau la un pronume precedent; propoziție relativă (și s.f. ) = propoziție subordonată introdusă prin pronume sau adverbe pronominale relative sau nehotărâte; propoziție atributivă; timp relativ = timp care exprimă o acțiune raportată la alt moment decât cel al vorbirii. 2. Care variază (după împrejurări); evaluat, determinat cu aproximație. ♦ Valabil între anumite limite, în anumite condiții. ♦ (Fiz.) Mișcare relativă = deplasare a unui corp față de un sistem de referință mobil. 3. Care nu există decât în relație cu altceva. // adv. Aproximativ, aproape. [< fr. relatif, it. relativo, lat. relativus]. Vezi definitia »

DIFUZÍV, -Ă adj. (Despre corpuri) Care are proprietatea de a se difuza, de a se răspândi în toate sensurile. [< fr. diffusif]. Vezi definitia »

INTENSÍV, -Ă, intensivi, -e, adj. 1. Care are (o mare) intensitate; care se face în ritm viu, încordat. ◊ Agricultură intensivă = agricultură care folosește mijloace tehnice înaintate, pentru a obține o producție cât mai mare în raport cu suprafața cultivată. Cultură intensivă = cultură care se face după regulile agriculturii intensive. 2. (Despre mărimi caracteristice unui sistem fizic) Care, prin compunerea mai multor sisteme identice, își păstrează valoarea neschimbată. – Din fr. intensif. Vezi definitia »

IMPULSÍV, -Ă adj., s. m. f. (om) care acționează sub influența primului impuls; violent, nestăpânit, brutal. (< fr. impulsif) Vezi definitia »

DECLARATÍV, -Ă adj. 1. care conține declarații. ♦ ton ~ = ton ferm, categoric, sentențios. 2. (jur.; despre un act) prin care se constată existența unui drept preexistent. 3. (despre verbe, propoziții) care exprimă o aserțiune; asertiv. (< fr. déclaratif) Vezi definitia »