DECLINÁȚIE, declinații, s. f. 1. (Gram.; înv.) Declinare. 2. Unghiul format de ecuatorul ceresc cu rază vizuală care duce spre un astru sau spre un punct de pe cer. ◊ Declinație magnetică = unghiul format de direcția acului magnetic al busolei cu direcția geografică nord-sud, datorită faptului că polii magnetici nu corespund cu cei geografici. [Var.: declinațiúne s. f.] – Din fr. déclinaison, lat. declinatio, -onis. Vezi definitia »

EPONIMÍE s. f. Funcția de eponim. – Din fr. éponymie. Vezi definitia »

HIPOCHINEZÍE, hipochinezii, s.f. (Med.) Scădere a capacității de mișcare. [Scris și: hipokinezie] – Cf. germ. Hypokinese. Vezi definitia »

DEPURÁȚIE s. f. depurare. (< fr. dépuration) Vezi definitia »

FOTOMETALOGRAFÍE s.f. Procedeu de imprimare a hărților și a desenelor, constând în transpunerea acestora pe o placă de zinc sensibilizată. [Gen. -iei. / cf. fr. photométallographie]. Vezi definitia »