Definita cuvantului tribut
TRIBÚT s.n. 1. Birul pe care era obligat să-l plătească un popor învins unei puteri cuceritoare. 2. Obligație, datorie, ceea ce se cuvine cuiva; contribuție în general. ♦ A-și da (sau a-și aduce) tributul = a contribui la ceva. [< fr. tribut, lat. tributum].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu tribut
REBÚT s. n. produs care nu corespunde calitativ condițiilor tehnice cerute și care nu poate fi utilizat în scopul pentru care a fost făcut. (< fr. rebut) Vezi definitia »
SUPRAACÚT, -Ă adj. (Despre boli) Cu evoluție rapidă. [Et. incertă]. Vezi definitia »
HIDROTERAPEÚT, hidroterapeuți, s. m. Specialist în hidroterapie. [Pr.: -pe-ut] – Din fr. hydrothérapeute. Vezi definitia »
mut (mútă), adj. – Silențios, tăcut, care nu vorbește. – Mr., megl., istr. mut. Lat. mūtus (Pușcariu 1144; Candrea-Dens., 1189; REW 5798), cf. v. it. muto, friul., prov., cat. mut, v. fr. mu, sp., port. mudo. – Der. mutul, s. m. art. (Arg., lacăt); mutălău, s. m. (prost, nătîng); mutulică, s. m. (prost); muți, vb. (a rămîne mut), cf. amuți (după Pușcariu 1147 și REW 5786, din lat. *mūtῑre, în loc de mūtescĕre, cf. prov. mudir); muțește, adv. (ca muții; prin semne); muțeală (var. muție, muțenie), s. f. (calitatea de a fi mut); mutism, din fr. mutisme. – Din rom. provin bg. mut (Capidan, Raporturile, 230), bg. din Trans. mutien (Miklosich, Bg., 127), mag. muta (Edelspacher 19) și ngr. μοῦτος (Murnu, Lehnw., 33). Vezi definitia »
subșternút, -ă, adj. (înv.) care este propus spre aprobare. Vezi definitia »