DOÁGĂ, doage, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn (puțin încovoiate) care formează corpul unor vase strânse în cercuri. ◊ Expr. A-i lipsi cuiva o doagă sau a fi (cam) într-o doagă = a fi trăsnit, nebun; a avea comportări anormale. 2. Fig. Fire, mentalitate (ciudată, sucită). ◊ Expr. A ajunge (sau a veni, a cădea) în doaga cuiva = a ajunge să se identifice (în sens rău) cu cineva în felul de a fi, de a gândi. – Lat. doga. Vezi definitia »

BRÉGMĂ s.f. (Anat.) Punct de întâlnire a oaselor parietale cu osul frontal. [< fr. bregma, cf. gr. bregma – cap]. Vezi definitia »

VERTÉBRĂ s. f. fiecare dintre oasele în formă de inel care alcătuiesc coloana vertebrală. (< fr. vertèbre, lat. vertebra) Vezi definitia »

hultuiálă, hultuiéli, s.f. (reg.) unplutură (din câlți, cârpe, hârtie) pentru menținerea prafului de pușcă în tuburile de vânat. Vezi definitia »

ANTIDETONÁNȚĂ s.f. Proprietate a unei benzine de a fi rezistentă la detonație. [Cf. fr. antidétonant]. Vezi definitia »