Definita cuvantului tur
TUR s.n. 1. Mișcare circulară sau liniară pe un traseu oarecare, cu revenire la punctul de plecare, turație (2); ; tură1 (2). ♦ Tur-retur = dus și întors, plecare și sosire; tur de orizont = observare succesivă a diferitelor puncte caracteristice din jurul unui punct; (fig.) privire de ansamblu asupra unei probleme; tur de pistă = zbor pe un traseu dreptunghiular, executat în jurul aerodromului. ♦ A trage primul tur de manivelă = a începe turnarea unui film. ♦ Plimbare scurtă, raită. ♦ (Liv.) Acțiune care cere îndemânare, agilitate, putere. ♦ Tur de forță = efort, întreprindere îndrăzneață. 2. (Sport) Parte dintr-un campionat cuprinzând jumătate din totalul etapelor. ♦ Întrecere sportivă, mai ales de ciclism, în care se parcurge un circuit pe ditanță lungă. 3. (Tehn.) Mișcare circulară în jurul unui ax. 4. (La jocul de cărți) Ciclu de jocuri în care fiecare partener distribuie cărțile, pe rând. [Pl. -ruri, -re. / < fr. tour, cf. lat. turnus – instrument pentru întors].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu tur
COZEUR, cozeuri, s. m. Persoană care vorbește cu ușurință, știind să întrețină o conversație plăcută. [Pr.: cozör] – Din fr. causeur. Vezi definitia »
SÁBUR s. n. Substanță solidă cu miros plăcut și cu gust amar, extrasă din frunzele unor specii de aloe, întrebuințată în farmacie. – Din tc. sabur, sabir. Vezi definitia »
BOLDUR, Alexandru (1886-1988, n. Chișinău), istoric român. Conf. univ. la Petrograd, prof. univ. la Sevastopol, Chișinău și Iași. Colaborator (din 1938) și director (1943-1947) al Institutului de Isotrie Națională din Iași. Contribuții fundamentale privind istoria Moldovei, mai ales a Basarabiei („Basarabia românească”, „Ștefan cel Mare, voievod al Moldovei (1457-1504). Studiu de istorie socială și politică”). Vezi definitia »
jur (jururi), s. n. – Înconjurare, ocol, împrejmuire. – Var. (Mold.) giur. Mr. giur. Origine incertă. Se consideră reprezentant al lat. gyrus ‹ gr. γῦρος (Philippide, Festgabe Mussafia, 46; Densusianu, Hlr., 80; Cipariu, Gram., 145; Candrea-Dens., 923; REW 3938; DAR; Rosetti, I, 63), cf. it., sp., port. giro, prov. gir; însă der. este dificil de explicat (cf. Graur, BL, V, 100). Rezultatul y › iu indică faptul că împrumutul ar trebui să fie posterior sec. X (Rosetti, II, 65), și prin urmare, nu poate proveni direct din lat.; caz în care rămîne fără o explicație satisfăcătoare rezultatul γυ › ğ. Dacă se admite că var. giur e primitivă, s-ar putea presupune că rezultatul gyrus › *gir s-ar fi schimbat ca jimite › j(i)umătate sau bucin › bucium. Totuși, această alterare este incertă la vocala tonică, și nu este necesară o asimilare sau disimilare. Comp. prejur, prep. (înv., în jur de); împrejur, adv. (în locul înconjurător); împrejura, vb. (a înconjura, a încinge), derivat de DAR direct din lat. pop. pergyrāre; împrejurare, s. f. (înconjurare; circumstanță, condiție; situație, poziție); împrejurător, adj. (care asediază); împrejuraș (var. împrejurean), s. m. (înv., vecin); împrejurime, s. f. (locul sau ținutul dimprejur); desprejura, vb. (a descinge; a pune în libertate, a da drumul). – Cf. înconjura. Vezi definitia »
práftur s.n. (reg.) obiect de îmbrăcăminte; plastron. Vezi definitia »