GLUCÓZĂ, glucoze, s. f. Substanță zaharoasă cristalizată, care se găsește în miere și în fructe sau se prepară pe cale industrială, având numeroase folosiri în industrie. – Fr. glucose (< gr.). Vezi definitia »

EPIMÓNĂ s.f. (Ret.) Comorație. [Cf. fr. épimone, gr. epimone]. Vezi definitia »

oaie neagră epr. om care se distinge de ceilalți membri ai unui grup / ai unei colectivități printr-o conduită rea, prin antecedente negative, prin fapte antisociale etc. Vezi definitia »

iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92). Vezi definitia »

HISTOMONÓZĂ, histomonoze, s. f. Boală parazitară a păsărilor, în special a puilor de curcă, provocată de un protozoar care se localizează în intestin și în ficat. – Din fr. histomonose. Vezi definitia »