cucăí (cucăiésc, cucăít), vb. – A dormita. – Var. cocăi, cucui. Pare formație expresivă. DAR o derivă din mag. kukkadoz, ipoteză incertă, iar Scriban din sb. kukati „a se plînge”, încă și mai puțin probabil. Terminația verbală -ăi este caracteristică creațiilor spontane. Este cuvînt curent în Banat și Olt. (ALR, I, 75). – Der. cucăitură, s. f. (somnolență).

Sursa: DER