Definita cuvantului cuțit
cuțít (cuțíte), s. n. – 1. Instrument de tăiat, format dintr-o lamă metalică. – 2. Piesă principală a cîntarului. – 3. Durere de șale. – Mr. cățut, cuțut, megl. cuțǫt, istr. cuțit. Lat. *cotῑtus, de la *cotῑre „a ascuți” (Tiktin, ZRPh., XVIII, 148; Pușcariu 471; Pascu, I, 74; Rosetti, I, 165; DAR; Pușcariu, Lr., 198); cf. cute, ascuți, custură. S-a propus și un der. de la *acutῑre (Candrea-Dens., 468), care nu prezintă mai multe avantaje. – Der. cuțitar, s. m. (persoană care face sau vinde cuțite; bătăuș, mardeiaș); cuțitărie, s. f. (atelier sau prăvălie unde se ascut sau se vînd cuțite); (în)cuțita, vb. (a avea un junghi în șale; a înțepa, a înjunghia); cuțitătură, s. f. (durere de șale); cuțitoaie, s. f. (lamă ascuțită folosită în tîmplărie; rindea lungă, instrument de strungar; strung; cuțit de potcovar; brăzdar de plug; pește de rîu, Cobitis taenia); cuțit(oi), vb. (a lucra cu cuțitoaia); cuțitură, s. f. (cuțit care nu taie), cf. custură.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cuțit
PÂNZUÍT adj. v. PÂNZUI. [DLRM] Vezi definitia »
TIGHELÍT2, -Ă, tigheliți, -te, adj. Cusut, prevăzut cu tighel. – V. tigheli. Vezi definitia »
SANSCRÍT, -Ă Limba sanscrită (și s.f.) = limba literară a Indiei vechi, în care sunt scrise numeroase opere din literatura clasică indiană. ♦ Referitor la limba sanscrită; scris în limba sanscrită. [< fr. sanscrit]. Vezi definitia »
STATOLÍT s. n. 1. nume dat unor concrețiuni calcaroase ale statocistelor. ◊ otolit. 2. concrețiune solidă intracelulară, la plante, care-și schimbă poziția liber sub influența gravitației. (< fr., engl. statolithe) Vezi definitia »
NEFOLOSÍT, -Ă, nefolosiți, -te, adj. Care nu este folosit, întrebuințat; care nu este degradat, deteriorat (prin folosire îndelungată); neîntrebuințat, neuzat. – Ne- + folosit. Vezi definitia »