ACCÉNT s.n. 1. Intonație specială a unei silabe dintr-un cuvânt, pusă în evidență prin mărirea intensității vocii sau prin varietatea tonului. ♦ Emisiune mai intensă a unui sunet sau a unui acord. ♦ Semn grafic care indică accentuarea unei silabe sau a unui sunet. 2. Mod specific de a vorbi o limbă sau un dialect. 3. Intonație afectivă, mlădiere specială a tonului, a vocii. 4. (Fig.) Importanță. [Pl. -te, (rar) -turi. / < lat. accentus, cf. fr. accent]. Vezi definitia »

CHINT- elem. cvint-. Vezi definitia »

INTERDEPENDÉNT, -Ă adj. în stare de dependență reciprocă. (< fr. interdépendant) Vezi definitia »

ANTIREZONÁNT, -Ă adj. (Despre circuite) Care prezintă antirezonanță. [< fr. antirésonnant]. Vezi definitia »

DECURÉNT, -Ă, decurenți, -te, adj. (Despre frunze) Cu limbul continuat și pe tulpină. – Din fr. décurrent. Vezi definitia »