descrierea unor persoane precum si elemente din trecutul sau viitorul acestora prin simpla atingere a unor obiecte ce le-au apartinut. Vezi definitia »

mándea pron. – Eu, eu însumi. Țig. mande (Graur 166; Juilland 167), care este dativul lui me „eu”; cf. țig. sp. man mende „eu” (Besses 104; Claveria, NRFH, III, 267; Claveria 165). Cuvînt de argou. Vezi definitia »

DÓISPREZECELEA, DÓUĂSPREZECEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al unsprezecelea și al treisprezecelea. ◊ Expr. În ceasul al doisprezecelea = în ultimul moment. [Var.: (reg.) dóisprecelea, dóuăsprecea; dóișpelea, dóuășpea num. ord.] – Doisprezece + le + a. Vezi definitia »

gebhaneá (-éle), s. f. – Pulberărie, depozit de pulbere. – Var. ge(a)b(e)hanea. Tc. cebhane (Șeineanu, III, 55; DAR). Sec. XVIII, înv. Aceluiași radical geb „pulbere” îi aparține gebegiu, s. m. (înv., artificier), din tc. cebeci (Șeineanu, III, 55). Vezi definitia »

țineá (-n, -nút), vb. – 1. A avea ceva în mînă și a nu lăsa să scape, a menține, a susține. – 2. A păzi, a conserva. – 3. A suporta, a rezista. – 4. A purta. – 5. A poseda, a domina. – 6. A ocupa, a fi stăpîn, a stăpîni. – 7. A întreține. – 8. A avea la dispoziție, a petrece. – 9. A observa, a respecta. – 10. A îngriji, a administra, a supraveghea. – 11. A trata, a considera. – 12. A costa. – 13. A da, a pronunța (un discurs). – 14. A reține; a deține, a opri. – 15. A urma, a menține, a continua în aceeași direcție. – 16. A executa, a îndeplini. – 17. A depinde, a atîrna. – 18. A dura, a rămîne. – 19. A încăpea, a intra. – 20. A avea afecțiune, simpatie, a iubi. – 21. A dori, a avea poftă. – 22. (Refl.) A se apuca, a se prinde. – 23. (Refl.) A sta, a locui. – 24. (Refl.) A se susține, a-și cîștiga traiul. – 25. (Refl.) A se reține, a se înfrîna, a se domina. – 26. (Refl.) A se socoti, a se crede. – 27. (Refl.) A stărui, a se încăpățîna, a insista. – 28. (Refl.) A trăi în concubinaj, a fi concubin cu... – Var. ține. Mr. țîn, țînui, țineare, megl. țǫn, istr. țir. Lat. tĕnēre (Pușcariu 1733; REW 8646), cf. vegl. tenar, it. tenere, prov., fr., cat. tenie, sp. tener, port. têr. Uz general (ALR, I, 106). Pentru conjug. prez., cf. pune. Der. țiitor, s. m. (stăpîn, proprietar, senior); atotțiitor, adj. (atotputernic); țiitoare, s. f. (concubină, amantă, loc de pîndă al vînătorilor); țiitorie, s. f. (înv., concubinaj); țiitură, s. f. (înv., stăpînire, dominație; un anumit dans popular; muzica de acompaniament; Olt., concubinaj); ținut, s. n. (înv., moșie; provincie, regiune); ținutal, adj. (înv., provincial); ținutaș, adj. (înv., provincial); ținută, s. f. (comportament, maniere), după fr. tenue. Comp. neol., formată după fr.; abținea, vb.; conținea, vb.; deținea, vb.; întreținea, vb.; menținea, vb.; obținea, vb.; reținea, vb.; susținea, vb. Vezi definitia »