CATÁR s. n. inflamație a mucoasei unui organ (mucoasa nazală), însoțită de secreție. (< fr. catarrhe, lat. catarrhus, gr. katarrhos) Vezi definitia »

poșircár, poșircári, s.m. (reg.) persoană care cumpără și vinde poșircă, holercă, liur, zemurcă, poașcă. Vezi definitia »

SOLIDÁR, -Ă adj. 1. Care privește, care leagă, care angajează mai multe persoane, fiecare fiind responsabilă de întreaga obligație care revine tuturor. 2. Legat temeinic de cineva printr-o unitate de concepții, de sentimente și de interese; strâns unit. 3. (Despre piese de mașini) Care este strâns legat de altceva; care ia parte în aceeași măsură cu altă piesă la o acțiune. [< fr. solidaire, cf. lat. solidus – întreg]. Vezi definitia »

MORTÁR, mortare, s. n. Material de construcție constituit dintr-un amestec de var, nisip, apă, ciment sau ipsos etc., care se folosește ca element de legătură între materiale de construcție solide. – Din lat. mortarium. Vezi definitia »

LĂUTAR, lăutari, s. m. Muzicant (semi) profesionist, care vehiculează artizanal si pe calea oralității un repertoriu cu origini dintre cele mai variate. Termenul provine din alăutar (alăuta din arabul al' âd). Lăutarii erau instrumentiști (cântau la vioară, violoncel, contrabas, cobză, tambal, nai, fluier, saxofon, clarinet, taragot, trompetă, acordeon etc.) care alcătuiau tarafuri de diferite mărimi și componențe, în funcție de zona folclorică. Datorită activității lor, având un caracter itinerant, ei au fost asemănați cu jongleurii, menestrelii, goliarzii, skomorhii, skoldeii, spielleutes. În Țările Românești ei erau organizați ca meseriași, având în fruntea lor un staroste. În Moldova, cel mai renumit era Barbu Lăutarul – starostele și cobzarul, care a trăit între anii 1780 si 1860, la Iași. (Dicționar de termeni muzicali, coordonator Zeno Vancea; Editura științifică, București, 1984, pag. 264). Vezi definitia »