Definita cuvantului doagă
doágă (doáge), s. f. – Bucată de lemn încovoiată care formează corpul unor vase. – Mr., megl. doagă, istr. (duge). Lat. doga, din gr. δοχή (Cihac, I, 78; Diez, I, 155; Pușcariu 536; Candrea-Dens., 501; REW 2714); cf. it., prov., cat., sp. doga, fr. douve, și alb. dogë, ngr. δόγα, ντούγα, sb., mag. duga (istr. provine din sb.). După Cihac, II, 96, ar proveni din sl., cu toate că admisese înainte proveniența din lat.; aceasta este și opinia lui Miklosich, Slaw. Elem., 21. – Der. dogar, s. m. (persoană care face butoaie), care poate fi reprezentant direct al lat. dogārius (Pușcariu 539; Densusianu, Hlr., I, 159; REW 2715), sau mai probabil der. intern, cu suf. -ar; dogar, s. n. (teslă); dogărie, s. f. (atelier unde se lucrează doage); dogi, vb. (a desface doagele butoiului; a deschide, a crăpa; a produce sunetul caracteristic butoaielor crăpate sau clopotelor stricate; despre voce, a suna răgușit).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu doagă
GREVĂ s. f. FormĂ? organizatĂ? de luptĂ? a salariaților din încetarea colectivĂ? a activitĂ?ții, cu scopul de a determina satisfacerea unor revendicĂ?ri. o ~ generalĂ? = grevĂ? care cuprinde toate unitĂ?țile dintrâ??o ramurĂ? industrialĂ?, dintrâ??un oraș, dintrâ??o țarĂ? etc.; ~ japonezĂ? = grevĂ? a salariaților care se face publicĂ? prin arborarea unei brasarde la brațul fiecĂ?rui salariat, fĂ?rĂ? a recurge la încetarea lucrului; -a foamei = refuz de a mânca, manifestare de protest politic. -Din fr. GrĂ?ve Vezi definitia »
METEOGRÁMĂ s.f. v. meteorogramă. Vezi definitia »
ERGOTÍNĂ, ergotine, s. f. Substanță otrăvitoare obținută din cornul-secarei, care provoacă tulburări nervoase, digestive, cardiace etc. și se întrebuințează în medicină ca hemostatic, mai ales în hemoragiile uterine; ergotoxină. – Din fr. ergotine. Vezi definitia »
APICULTÚRĂ s. f. Știință care se ocupă cu creșterea și îngrijirea rațională a albinelor. – Fr. apiculture. Vezi definitia »
OZOCHERÍTĂ, ozocherite, s. f. Ceară minerală alcătuită din hidrocarburi parafinice, de culoare galbenă, galbenă-brună, verzuie sau negricioasă, cu miros aromatic și ușor fuzibilă, folosită la fabricarea lumânărilor, a cerurilor etc.; ceară de pământ. – Din fr. ozokérite. Vezi definitia »