Definita cuvantului dojeni
dojení (-nésc, -ít), vb. – A mustra, a certa. Sl. dognati, doženǫ „a lua”, de la gnati, goniti „a urmări” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 99), cf. goni, și ceh. doženiti „a urmări”. – Der. dojană, s. f. (ceartă, mustrare), deverbal; dojenitor, adj. (care dojenește).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu dojeni
SAUROFIDIÉNI s. m. pl. sapraordin de reptile: ordinul lacertilienilor și ofidienilor. (< fr. saurophidiens) Vezi definitia »
popîlní (popîlnésc, popîlnít), vb. – A umple pînă la refuz. Sl. poplŭniti, bg. popălnjam (Candrea; Graur, BL, VI, 168). În Olt. și Trans. Vezi definitia »
năturní, năturnésc, vb. IV (reg.) a urmări (pe cineva). Vezi definitia »
ÎNLESNÍ, înlesnesc, vb. IV. Tranz. 1. A face ca ceva să fie ușor de înfăptuit, de obținut; a ușura, a facilita. 2. A ajuta pe cineva; a ușura cuiva o muncă, o acțiune. ♦ Refl. (Reg.) A-și îmbunătăți situația materială. – În + lesne. Vezi definitia »
ȚĂHNÍ, pers.3 țăhnește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre câini) A lătra cu întreruperi (mai ales urmărind sălbăticiunile sau vânatul); a chefni. – Țah + suf. -(ă)ni. Vezi definitia »