Definita cuvantului duce
dúce (dúc, dús), vb. – 1. A lua cu sine pe cineva spre a-l conduce. – 2. A călăuzi, a orienta. – 3. A trasa, a schița. – 4. A transporta ceva sau pe cineva într-un anumit loc, a lua ceva sau pe cineva și a-l pune în alt loc. – 5. A căra. – 6. A suporta, a îndura. – 7. A rezista, a dăinui. – 8. A face să reziste, a face să dăinuie. – 9. (Arg.) A înșela, a încurca. – 10. A trece. – 11. A trăi. – 12. (Cu pron. compl. o) A se descurca, a se aranja. – 13. (Refl.) A pleca, a porni. – 14. (Refl.) A merge. – 15. (Refl.) A face drumul. – 16. (Refl.) A trece, a se scurge. – 17. (Refl.) A pieri, a dispărea, a se face nevăzut. – 18. (Refl.) A muri. – Mr. duc, dușă, duțire; megl. ducu, duș. Lat. dūcĕre (Cihac, I, 83; Pușcariu 552; Candrea-Dens., 517; REW 2785); cf. it. durre, prov., v. fr. duire. În general în celelalte limbi romanice s-au conservat mai bine formele compuse, cf. aducir, conducir, seducir, reducir. Pentru semantismul romanic al formelor pronominale, cf. Densusianu, Hlr., I, 182. – Der. ducă, s. f. (plecare, mers); ducă-se pe pustii, s. m. (epitet popular al diavolului; epilepsie); dus, adj. (plecat, absent; desprins de realitate, îngîndurat; alienat, nebun); dus, s. m. (persoană absentă; mort, defunct); dus, s. n. (plecare). Cf. aduce.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu duce
profáce, profác, vb. III (reg.) a face din nou. Vezi definitia »
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis. Vezi definitia »
prontoárce, prontórc, vb. III refl. (reg.) a se întoarce. Vezi definitia »
DÚCE s.m. 1. Conducător militar de trib la vechii germani. 2. Nobil feudal care stăpânea un ducat. ♦ Titlu de noblețe superior marchizului și inferior prințului; persoană având acest titlu. / < lat. dux, ducis, cf. it. duca, fr. duc]. Vezi definitia »
satisfáce (satisfác, ăcút), vb. – A mulțumi, a corespunde. Fr. satisfaire, adaptat la conjug. lui a face. – Der. satisfăcător, adj. (mulțumitor); satisfacți(un)e, s. f., din fr. satisfaction. Vezi definitia »