Definita cuvantului dulap
duláp (-puri), s. n. – 1. Scîndură. – 2. Lucrare din scînduri. 3. Șifonier. – 4. Scrînciob din scînduri, care se rotește în jurul unui ax. – Mr. dulape, megl. dulap. Tc. (per.) dolab (Șeineanu, II, 164; Lokotsch 529), cf. ngr. ντουλάπι, alb. doljap, bg., sp. dolap. Cu primul sens se folosește pl. m. dulapi. – Der. dulăpaș, s. n. (scrin); dulăpar, s. m. (persoană care învîrtește scrînciobul). Mag. duláp provine mai curînd decît din rom. (Edelspacher 13), din sb.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu dulap
a înnebuni de cap (pe cineva) expr. a exaspera / a sâcâi (pe cineva). Vezi definitia »
a zăpăci de cap (pe cineva) expr. 1. a vorbi continuu, confuz și în contradictoriu. 2. a relua cu insistență un subiect de discuție. Vezi definitia »
țap (-pi), s. m. – 1. Masculul caprei. – 2. Constelația Capricornului. – 3. Vas pentru bere. – 4. (Mold.) Unul din arșicele mai grele. – 5. Poreclă dată grecilor. – 6. (Arg.) Popă. – Mr. cap. Origine obscură. Dintre multele ipoteze care s-au emis în jurul acestui cuvînt, cea mai probabilă pare să fie cea de creație expresivă (REW 9599; Pedersen, Z. vergl. Sprachwiss., XXXVI, 347), poate anterioară rom. Cf. Copus gloss. lat., V, 503, 27: „Hircus caper zappu dicitur” și dalm. zapo, alb. škjap, cap (Bartoli, II, 258; Capidan, Raporturile, 551; Graur, Rom., LVI, 265; Rohlfs, Differenzierung, 67). Totuși, der. directă a rom. pornind de la ilirică este dificilă fonetic; mai probabil nu este vorba de o continuare directă a cuvîntului moștenit, ci de o creație nouă, bazată pe aceleași intenții expresive. În ce privește această intenție, se consideră îndeobște că este vorba de o dezmierdare pentru a chema un animal, germ. Lockruf. Mai sigur ar trebuie să se pornească de la ideea de „ascuțit, țuguiat”, ca în „țeapă”, a cărei familie expresivă ține de „țap”. Acest nume a trebuit apoi să însemne „(animal cu) coarne lungi”, cf. it. zappa „tîrnăcop”. Celelalte ipoteze sînt mai puțin sigure; din sl. capŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 429); din alb. tšap (Meyer, 387; Pascu, II, 223; Berneker, 121; cf. Philippide, II, 738), din iranianul čapis (Roswadowski, Mitt. Inst. Wien, 278; Vasmer, Grekoslaw. Etym., III, 222; Roswadowski, R. Études sl., II, 109; Densusianu, GS, I, 242). Sensul 3 este traducerea modernă a germ. Bock. Cf. și Rohlfs, ZRPh., XLV, 664; Rosetti, II, 123; Pușcariu, Lr., 180. Cuvîntul a trecut din rom. la limbile cu care a avut contact: alb. ts(i)ap, (t)skjap, ngr. τσάπος, sb., cr., slov., ceh., pol., rut., ucr., rus. cap, mag. cáp (Berneker 121; Vasmer, III, 281; Edelspacher 11). cf. țeapă. Vezi definitia »
VIȘINÁP, vișinapuri, s. n. Vișinată. – Tc. vișnab. Vezi definitia »
ARÁP, arapi, s. m. (Pop.) 1. Om care aparține populației indigene, cu pielea neagră, din Africa tropicală; p. ext. om cu pielea și părul de culoare neagră. 2. Arab. [Var.: haráp s. m.] – Bg. arap. Vezi definitia »