Definita cuvantului elen
elén (elénă), adj. – Din Grecia antică. – Var. (înv.) elin. Gr. Ἔλληνος (sec. XVI). – Der. elenic, adj.; helenism, s. n.; elenist, s. m.; eleniza, vb.; elinesc, adj. (înv., elen, grec; păgîn); elinește, adv. (în grecește).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu elen
GLICOGÉN s. m. substanță organică, polimer al glucozei, în aproape toate țesuturile animale și mai ales în ficat. (< fr. glycogène) Vezi definitia »
MILIROENTGEN, miliroentgeni, s. m. (Fiz.) A mia parte dintr-un roentgen. [Pr.:-röntghen. – Abr.: mR] – Din fr. milliröntgen. Vezi definitia »
TOLUÉN s. n. Hidrocarbură aromatică lichidă, incoloră, inflamabilă, din seria benzenului, extrasă din gazele de cocserie și din gudroanele cărbunilor de pământ și întrebuințată la prepararea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-en] – Din fr. toluène. Vezi definitia »
pîșén (-nă), adj. – Încrezut, înfumurat. – Var. pîșin, pășin. Sl. pyšanŭ, part. de la pyšati sę „a se înfumura” (Tiktin). Înv. și Mold. – Der. pîșenie, s. f. (înv., mîndrie). Vezi definitia »
DINITROTOLUÉN s. n. substanță organică toxică, explozivă, obținută prin nitrarea nitrotoluenului, intermediar la fabricarea trinitrotoluenului. (< fr. dinitrotoluène) Vezi definitia »