catecolamínă s. f., g.-d. art. catecolamínei; pl. catecolamíne Vezi definitia »

VERTÉBRĂ, vertebre, s. f. Fiecare dintre oasele scurte, în formă de inel, care formează împreună coloana vertebrală la om și la animalele vertebrate și în care se află măduva spinării. – din fr. vertèbre, lat. vertebra. Vezi definitia »

cătínă (-ni), s. f. – Numele mai multor specii de arbuști; cătină albă, Hippophaë rhamnoides; cătină de garduri, Lycium vulgare; cătină mică, Tamarix germanica; cătină roșie, Tamarix gallica. Lat. catănum „plantă asemănătoare cu drobul”, cuvînt documentat în Spania în sec. VI (Coromonas, I, 570). A tonic s-a alterat probabil sub influența lui catena, cf. mr. cătiră „șira spinării”. În orice caz, nu este probabilă der. propusă de DAR, din lat. catena, și cu atît mai puțin originea anterioară indoeurop., cum presupune Lahovary 322. Der. cătinar, s. m. (pasăre mică neidentificată); cătinat, adj. (cu frunzișul des); cătineț, s. n. (desiș, hățiș). Vezi definitia »

caleáșcă (caléști), s. f. – Trăsură elegantă, pe arcuri foarte flexibile. – Mr. caleașcă. Cuvîntul a putut intra în rom. pe mai multe căi, deoarece apare în multe limbi europene. Pare a fi de origine cehă, kolesa (de la kolo „roată”), de aici germ. Kalesche, it. calessa, fr. calèche (› sp. calesa). Cf. pe de altă parte, tc. kaleșka, bg. kaliaska, mag. kalicka, pol. kolasa, rus. koljaska. În rom. pare să fi intrat din tc. sau din rus. (din bg., după Conev; însă istoria cuvîntului bg. nu este clară; din mag. după Gáldi, Dict., 112). Meyer, Neugr. St., II, 74, îl derivă din rom. ngr. ϰαλιάσϰα. Vezi definitia »

PROVIDÉNȚĂ s. f. (În concepțiile religioase) Înțelepciune supremă a divinității în conducerea lumii. ♦ (Art.) Divinitatea, dumnezeirea, Dumnezeu. ♦ Grijă, milă, îndurare ca atribute ale divinității. ♦ Fig. (Rar) Persoană sau împrejurare miraculoasă care contribuie la salvarea sau la fericirea cuiva. – Din lat. providentia, fr. providence. Vezi definitia »