berbéc (berbéci), s. m. 1. Masculul oii. – 2. Ciocan pentru bătut țăruși. – 3. Mașină de război întrebuințată odinioară la spargerea zidurilor. – Var. berbece. Mr. birbec, birbeațe, megl. birbęți, istr. birbęțe. Lat. berbēcem, acuz., vulg. de la vervex (Diez, Gramm., I, 7; Pușcariu 200; Koerting 1328; Densusianu, Rom., XXXIII, 275; Candrea-Dens., 158; DAR; REW 9270); cf. it. berbice, v. prov. berbitz, fr. brebis. DAR menționează forma berbece ca cea de bază, și susține că berbec este o var. rară, în timp ce amândouă apar în mod paralel și cu frecvență aproape egală. Der. berbecar, s. m. (cioban), care poate fi și formație internă, sau der. de la lat. vĕrvēcārius › lat. med. bĕrbĭcārius, cf. fr. berger (REW 9267; Candrea-Dens., 159; DAR); berbecărie, s. f. (turmă de berbeci); berbecesc, adj. (berbecat); berbeleac, s. m. (rostogolire), pentru a cărui explicație cf. expresia spaniolă corespunzătoare, vuelta de carnero; berbecel, s. m. (berbecuț; șoim, Lanius excubitor). Din rom. provine mag. berbecs „bonetă” (Drăganu, Dacor., VII, 199). Pentru berbeleac, Scriban sugerează o legătură cu vîngălac și cu tc. cumbalak, care nu par convingătoare. Vezi definitia »

zevzéc (-ci), s. m. – Nătărău, găgăuță, neghiob. – Mr. zefche. Tc. zevzek (Șeineanu, 389; Ronzevalle 98), cf. ngr. ζεῦϰι, alb. zefk, bg. zevzek. Vezi definitia »

edéc (edécuri), s. n. – 1. Odgon, legătură. – 2. Povară, încărcătură. Tc. edek (Lokotsch 948), cf. sb. jedek. Vezi definitia »

pétec (pétece), s. n. – 1. Bucată, fîșie de material, cîrpă, zdreanță. – 2. Plasture, astupătură. – 3. Slăbiciune, defect predominant. – Var. petică, petic. Mr. peatic, megl. petic. Origine necunoscută. Pare cuvînt identic calabr. pettica „fîșie de piele”, care este trimis la gr. πιττάϰιον › lat. pittacium „bucată de piele”, cf. pitac, it. petecchia, sp. petequia, (Corominas, III, 713), ca și sp. pedazo, cat., prov. pedaç, fr. pièce (Pușcariu 1287; REW 6547); dar der. e dificilă (Philippide, Principii, 18), a vrut s-o explice pornind de la vb. a peteci, iar Byck-Graur 19 pornind de pl.; dar, pe lîngă că nu par convingătoare, aceste explicații trec sub tăcere problema accentului. Alte explicații nu sînt nicidecum suficiente: din gr. πίττα „bitumen”, ca pată (Candrea, Conv. lit., XXXVIII (1904), 874); dintr-un prerom. *paltika, cf. alb. petke „mic” (Philippide, II, 726; K. Treimer, Beiträge zur alb. Sprachgeschichte, p. 350; Capidan, Raporturile, 545). Lat. *picticus? Der. peticar (var. petecar), s. m. (adunător de petice; telal; cizmar care pune petice); peticărie (var. petecărie), s. f. (mulțime de petice, de haine vechi); petici (var. peteci), vb. (a cîrpi; a rupe, a zdrențui); peticos (var. petecos), adj. (plin de petice); (îm)petecat (var. (îm)peticat, (îm)petecit), adj. (cîrpit, plin de petice); peticuț, s. n. (petic; Munt., covor fin); peticări (var. petecări), vb. (a petici). Vezi definitia »

SPARDÉC, spardecuri, s. n. Punte continuă pe velierele vechi. ♦ Punte ușoară deasupra cabinelor și saloanelor de sus ale vapoarelor. – Din fr., engl. spardeck. Vezi definitia »